NN România


Oportunități

NN România

Consultant financiar NN

National

Laura Stoica

Unit Manager

Află mai multe

Loredana Baciu

Consultant NN în Baia Mare

Află mai multe

Mirabela Popa

Consultant NN din Brașov

Află mai multe
La NN, ajutăm oamenii să aibă grijă de tot ceea ce contează cel mai mult pentru ei, ghidați de valorile noastre: ne pasă, suntem transparenți, ne dedicăm. "Ne pasă" înseamnă că le dăm oamenilor posibilitatea de a fi cei mai buni și ne respectăm unii pe alții și lumea în care trăim. Suntem transparenți prin modul proactiv și onest de a comunica și suntem accesibili și deschiși. Iar "ne dedicăm" înseamnă că acționăm cu integritate, desfășurându-ne activitatea cu gândul la viitor. Aceste valori exprimă ceea ce credem și ceea ce urmărim, ghidându-ne și inspirându-ne în tot ceea ce facem.
Prin toate acțiunile noastre, credem că putem face o diferență în viețile oamenilor și putem contribui la bunăstarea societății și la dezvoltarea economiei locale. NN susține clienții să protejeze tot ce contează mai mult pentru ei, se implică în cauze sociale relevante în comunitățile din care face parte și, prin întreaga activitate, își amplifică în fiecare an rolul și impactul în economie. Astfel, NN își propune să fie alături de oamenii în demersurile lor de a crea un viitor financiar mai bun și mai sustenabil pentru ei și familiile lor.

Despre Companie

NN Group este o companie de servicii financiare cu o istorie de mai bine de 175 de ani la nivel internațional și o prezență puternică în 11 țări. Cu peste 14.000 de angajați, grupul oferă asigurări, pensii private, servicii bancare și investiții pentru aproximativ 18 milioane de clienți. NN Group este listat la bursa Euronext Amsterdam din 2014 și are o situație financiară solidă, asigurându-se că este mereu aproape de clienți cu responsabilitate și angajamente susținute. În România, NN este prima companie internațională de asigurări de viață care a intrat pe piața locală, în 1997, iar de 14 ani activează și pe segmentul pensiilor private, fiind lider pe piețele de profil. Totodată, NN s-a extins în ultimii ani în România și pe segmentele asigurărilor de sănătate și de locuință. În prezent, NN are aproximativ 500 de angajați și 1.600 de consultanți financiari și manageri în forța de vânzări și susține peste 2,35 milioane de clienți de asigurări și pensii, un sfert din populația activă a României, să protejeze tot ceea ce contează mai mult pentru ei.

NN România în cifre:

  • peste 26 de ani de prezență pe piața locală
  • 500 de angajați și 1.600 de consultanți financiari și manageri în forța de vânzări
  • 2,35 milioane de clienți de asigurări și pensii private
  • Îți cauți un job?

    Hai în echipa noastră!

    Vezi joburile disponibile

    De ce știm că ți-ar plăcea să lucrezi pentru NN?

    Pentru că ce e important pentru tine, e important și pentru noi: un mediu de lucru care să te motiveze să vii cu drag la birou, un program flexibil, cursuri și training-uri de formare și câștiguri pe măsura implicării tale. Și pe tot acest drum nu vei fi singur, ci vei face parte încă din prima zi dintr-o comunitate alături de care vei crește pas cu pas.
    nn
    Laura Stoica

    Laura Stoica

    Unit Manager

    „”

    Viața la NN este ca un roller coaster. NN face parte din viața ta, nu este un simplu job de la 8 la 16, ci dimpotrivă, implică multă pasiune și mult timp. Clienții devin prieteni și consultanții nu mai sunt doar colegi. Viața nu are buton de rewind și nici de fast forward: fiecare om contează și la fel și modul în care îl faci să se simtă. Agendele pe care le primim la începutul fiecărui an însumează toate bucuriile și eșecurile, toate amânările și refuzurile, toate discuțiile cu clienții și cu consultanții și toate planurile și obiectivele. Uneori, poate nu ne mai rămâne timp și pentru alte pasiuni, însă cunosc consultanți care spun cu mândrie că sunt motivați să nu renunțe și să adune cât mai multe agende.

    Loredana Baciu

    Loredana Baciu

    Consultant NN în Baia Mare

    „”

    Din calitatea de consultant NN, Loredana are rolul de „a ajuta clienții să aibă grijă de ceea ce contează cel mai mult pentru ei: sănătatea și familia”, așa cum descrie chiar ea. Se simte împlinită prin activitatea ei, întrucât simte că poate face o diferență în viețile oamenilor, poate ajuta real și poate fi un om de bază pentru ei. Același sentiment îl are și când îi poate sprijini pe colegii din agenție. „Mă bucură mult faptul că primesc des feedback din partea clienților și nu numai, despre faptul că le place să lucreze cu mine, ca o confirmare a faptului că aduc valoare în viața lor”.

    Mirabela Popa

    Mirabela Popa

    Consultant NN din Brașov

    „”

    Viața la NN este ca viața de familie, am zis asta de nenumărate ori și o să o mai spun. Am trecut prin toate etapele: bebeluș, copil, pre-adolescent, adolescent, adult, om cu scaun la cap 😊. Am colege cu care mă vizitez aproape în fiecare weekend, mergem în oraș, la film, la teatru, la cabane, și suntem foarte apropiate. Am legat multe prietenii în NN, atât cu colegii, cât și cu clienții.