Cum găsim acel job mult visat? Cum ne pregătim pentru a începe căutările? Ce ar trebui să știm înainte de a porni pe drumul descoperirii? La ce nevoi ar trebui să răspundă? Care ar fi acele aspecte fără de care nu putem accepta jobul?

Sunt întrebări pe care de foarte multe ori, fiecare dintre noi, în rolul de angajat ni le adresăm de-a lungul vieții. Fie că vorbim despre primul job sau ne pregătim pentru o reorientare profesională, procesul de luare a deciziei urmează același curs.

Nu știu să existe o rețetă și un algoritm precis care face legătura între un om și un job. Cu toate acestea este important ca de fiecare dată când ne aflăm în fața unei astfel de provocări să știm exact cine suntem și care sunt acele lucruri care ne recomandă. Probabil vă întrebați de ce ar fi important acest lucru? Foarte simplu. E ca atunci când încercăm să citim o hartă – pentru a afla direcția drumului de mers până la destinația propusă, trebuie să știm clar unde ne aflăm.

Dacă etapa în care știm ce anume căutăm a fost parcursă cu succes, CV-ul este gata, e momentul să începem căutările. Ei bine, aici trebuie să avem din nou un plan bine stabilit pentru a fi eficienți. E de dorit să știm cu o acuratețe cât mai mare ce aștepări avem de la respectivul job. Lista această de nevoi și astepări îți va fi de folos în pregătirea interviului la momentul în care suntem invitați să adresăm întrebări angajatorului. Dacă știm ce ne dorim, putem să adresăm și întrebări specifice legate de job, de companie, de mediul de lucru pentru a înțelege dacă acolo putem găsi ceea ce căutăm. Chiar și atunci când am găsit un loc de muncă pe care îl vizam de ceva timp, e de dorit să îl analizăm din mai multe unghiuri și să ne răspundem cât se poate de onest la întrebări de genul:

  • Poate acest loc de muncă să îmi asigure un mediu prielnic dezvoltării?
  • Am suficiente oportunități de formare?
  • Cum este mediul de lucru? Există factori stresanți?
  • Valorile companiei se aliniază cu valorile mele?
  • Este încurajată inițăativa și creativitatea?
  • Cum arată cultura oranizațională și ce tip de management este promovat?
  • Remunerația este suficientă pentru a-mi acoperi nevoile?
  • Cum se măsoară performanța?
  • Pe ce se pune accent în momentul evaluării?
  • Care este politica firmei legat de responsabilitatea socială?

Și lista poate continua, important este să prioritizăm întrebările în funcție de nevoile și aștepările pe care ne dorim ca jobul să le îndeplinească.

De reținut este și faptul că un contract de muncă este o înțelegere între două părți cu drepturi și obligații. E normal să avem așteptări de la un loc de muncă, dar este la fel de normal și ca angajatorul să vină cu o listă de așteptări, iar noi să fim conștienți și evaluăm cu sinceritate dacă putem face față cerințelor sau nu. De aceea puteți adăuga la lista anterioară și întrebarea: „ce ofer eu în schimbul beneficiilor primite așa încât angajatorul să considere că sunt o investiție bună?”

Sursa foto

Autor Articol
Octavia Bratulescu

Articole Recente

“Construiește-ți o carieră în construcții” – Sesiune...

ISIC Jobs și-a propus să le aducă tinerilor cele mai ofertante companii pentru ca ei să aibă un start de succes în carieră. Iar pentru ca totul să fie perfect, ne-am dorit ca aceste companii să aibă cât mai mult...

Taking care of your mental health during...

This subject is sensitive to some, but I believe it needs to be addressed. Hi, I am Claudia and my past depression and burn out helped me developed my passion for mental health which later made me a Mental Health...