Probabil că în anumite conjuncturi ale vieții ați auzit despre fișa postului, poate chiar în timpul facultății sau în contextul primului job. Ne-am propus să trecem în revistă o serie de aspecte importante legate de subiectul fișei de post care să răspundă la întrebări precum: Care sunt detaliile de care trebuie să țineți cont? Ce ar trebui să conțină un astfel de document? Cum ar fi bine să procedați înainte de semnarea lui?

Este drept că nu îmi propun să vin aici cu definiții, însă e util contextului în care ne aflăm să amintim câteva aspecte ce țin de fișa de post. Conform legislației în vigoare, angajatorul are obligația să realizeze un astfel de document pentru fiecare nou angajat. Practic, împreună cu regulamentul de organizare internă, fișa de post este unul dintre documentele de formalizare a structurii organizatorice a unei companii.

În primul rând trebuie să știți că fișa postului este un document anexat contractului individual de muncă, ceea ce însemnă că pentru angajare le veți primi împreună. Fișa de post este esențială pentru stabilirea cadrului de muncă, modul de desfășurare dar și încetarea raporturilor de muncă.

Între elementele pe care aceasta trebuie să le conțină, se regăsesc:

  • Descrierea postului – titlu, sarcini, responsabilități;
  • Specificarea postului – experiența necesară îndeplinirii sarcinilor respectivului post;
  • Denumirea și codul COR (Clasificarea Ocuapțiilor din România);
  • Cui se subordonează poziția respectivă;
  • Scopul postului, departamentul din care face parte, relațiile cu alte posturi, responsabilități;
  • Competențe, abilități, cunoștințe, aptitudini;
  • Resposanbilități și sarcini;
  • Sancțiuni pentru nerespectarea fișei de post;
  • Data și semnăturile ambelor părți (angajat – angajator).

Dincolo de elementele de structură pe care o fișă de post ar trebui să le respecte, sunt și câteva aspecte de care vă încurajez să țineți cont pentru a evita potențiale neplăceri și anume:

  • Citiți cu mare, mare atenție conținutul documentului. De ce? Pentru că urmează să îl semnați ceea ce presupune că ați luat la cunoștință informațiile pe care acesta le conține. E de dorit să evităm situația în care să fiți mustrați pentru neîndeplinirea unor sarcini care vă revin și care sunt stipulate în fișa postului. Sau cazuri în care se pot primi chiar și sancțiuni pentru aceleași fapte și asta doar pentru că nu a fost parcursă cu atenție fișa postului.
  • Semnați doar dacă sunteți de acord cu responsabilitățile, obligațiile și drepturile care vi se oferă. Dacă sunt aspecte cu care voi nu sunteți cofortabili, sau știți că aveți anumite limitări (de exemplu de ordin fizic) care să vă împiedice să duceți la bun sfârșit respectiva sarcină, discutați cu angajatorul aceste lucruri.
  • Semnați pe fiecare pagină în dreapta jos. Probabil că vă gândiți de ce ați face acest lucru când la finalul documentului aveți o rubrică dedicată pentru semnătura angajatului. Ei bine, este util pentru a evidenția o dată în plus că sunteți de acord cu toate acele detalii menționate în fișa postului și totodată este o măsură de securitate pentru a împiedica posibile modificări ale fișei de post ulterioare semnării. Nu spun că e o practică întâlnită în piață, însă nu e un lucru atât de complicat încât să nu poată fi realizat.

Să vă fie de folos!

Sursa foto

Autor Articol
Octavia Bratulescu

Articole Recente

“Construiește-ți o carieră în construcții” – Sesiune...

ISIC Jobs și-a propus să le aducă tinerilor cele mai ofertante companii pentru ca ei să aibă un start de succes în carieră. Iar pentru ca totul să fie perfect, ne-am dorit ca aceste companii să aibă cât mai mult...

Taking care of your mental health during...

This subject is sensitive to some, but I believe it needs to be addressed. Hi, I am Claudia and my past depression and burn out helped me developed my passion for mental health which later made me a Mental Health...